Tehnicile de multiplexare optică și căsătoria lor pentru pe cip: o recenzie

Tehnici de multiplexare optică și căsătoria lor pentru cip șiComunicare cu fibre optice: o recenzie

Tehnicile de multiplexare optică este un subiect de cercetare urgentă, iar savanții din întreaga lume efectuează cercetări aprofundate în acest domeniu. De -a lungul anilor, au fost propuse multe tehnologii multiplex, cum ar fi multiplexarea diviziei de undă (WDM), multiplexarea Diviziei Modului (MDM), multiplexarea diviziei spațiale (SDM), multiplexarea de polarizare (PDM) și multiplexarea unghiulară orbitală (OAMM). Tehnologia de multiplexare a diviziei de undă (WDM) permite două sau mai multe semnale optice ale unor lungimi de undă diferite să fie transmise simultan printr -o singură fibră, folosind pe deplin utilizarea caracteristicilor de pierdere scăzute ale fibrei într -un interval mare de lungime de undă. Teoria a fost propusă pentru prima dată de Delange în 1970 și abia în 1977 a început cercetarea de bază a tehnologiei WDM, care s -a concentrat pe aplicarea rețelelor de comunicații. De atunci, cu dezvoltarea continuă aFibra optică, sursă de lumină, fotodetectorși alte domenii, explorarea oamenilor de tehnologie WDM s -a accelerat și el. Avantajul multiplexării de polarizare (PDM) este că cantitatea de transmisie a semnalului poate fi înmulțită, deoarece două semnale independente pot fi distribuite la poziția de polarizare ortogonală a aceluiași fascicul de lumină, iar cele două canale de polarizare sunt separate și identificate independent la capătul receptor.

Pe măsură ce cererea pentru rate de date mai mari continuă să crească, ultimul grad de libertate de multiplexare, spațiu, a fost studiat intens în ultimul deceniu. Printre ele, multiplexarea Diviziei Modului (MDM) este generată în principal de N emițătoare, care se realizează de multiplexorul de mod spațial. În cele din urmă, semnalul susținut de modul spațial este transmis la fibra cu mod mic. În timpul propagarea semnalului, toate modurile de pe aceeași lungime de undă sunt tratate ca o unitate a super -canalului de multiplexare a diviziei spațiale (SDM), adică sunt amplificate, atenuate și adăugate simultan, fără a putea realiza procesarea separată a modului. În MDM, diferite contururi spațiale (adică forme diferite) ale unui model sunt atribuite canalelor diferite. De exemplu, un canal este trimis pe un fascicul laser care are forma unui triunghi, pătrat sau cerc. Formele utilizate de MDM în aplicațiile din lumea reală sunt mai complexe și au caracteristici matematice și fizice unice. Această tehnologie este, probabil, cea mai revoluționară descoperire a transmiterii datelor cu fibră optică din anii '80. Tehnologia MDM oferă o nouă strategie pentru implementarea mai multor canale și creșterea capacității de legătură folosind un singur purtător de lungime de undă. Momentul unghiular orbital (OAM) este o caracteristică fizică a undelor electromagnetice în care calea de propagare este determinată de malul de undă al fazei elicoidale. Deoarece această caracteristică poate fi utilizată pentru a stabili mai multe canale separate, multiplexarea unghiulară orbitală wireless orbitală (OAMM) poate crește eficient rata de transmisie în transmisiile mari la punct (cum ar fi backhaul wireless sau înainte).